Certificatul energetic face legea în imobiliare

Începând cu 20 iulie, nici un contract de vânzare-cumpărare sau de închiriere nu va mai putea fi înregistrat la Fisc fără certificatul energetic.

Legea nr. 159/2013 stabileşte că, la data înregistrării contractului de vânzare - cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia de a depune la agenţia fiscală o copie a certificatului energetic.

Practic, cei care vor cumpăra o locuinţă nu îşi vor putea trece proprietatea pe rol fără acest document. Totodată, legea prevede ca, în toate anunţurile cu oferte de vânzare şi de închiriere, fie că sunt publicate în ziare, fie pe portaluri imobiliare, trebuie să fie precizată clasa energetică a locuinţei.

De la A la G

Certificatul energetic arată câtă energie trebuie consumată pentru a încălzi, ilumina sau climatiza o locuinţă. Cel care emite acest document, unul dintre cei 1.300 de evaluatori energetici autorizaţi la nivel naţional, va încadra clădirea într-una din cele 7 clase energetice.

Calificativul A înseamnă că locuinţa este foarte eficientă din punct de vedere al consumului de energie. La polul opus se poziţionează calificativul G, adică locuinţa stă foarte prost la capitolul eficienţă energetică.

Atenţie la ţepari!

Pentru a intra în posesia certificatului, proprietarul unei locuinţe, fie că vorbim de un apartament sau o casă, trebuie să contracteze serviciile unui evaluator energetic autorizat. Lista acestora poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice mdrt.ro

Ca să poată face analiza locuinţei, auditorul energetic are nevoie de dosarul de cadastru cu adresa imobilului, schiţa apartamentului sau a casei. Totodată, proprietarul trebuie să asigure accesul evaluatorului în locuinţă şi să ofere informaţii cu privire la materialele de construcţie folosite, echipamentele de instalaţii, gradul de ocupare şi regimul de funcţionare, reparaţii, probleme de condens ascunse, consumuri fac turate de energie şi apă.

Tarife recomandate

Preţul unui certificat energetic depinde de la un auditor la altul şi este calculat în funcţie de suprafaţa locuinţei. Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (ACCER) recomandă un preţ de 3 euro/metrul pătrat, sumă care include şi taxa de 50 de euro pentru documentarea şi pregătirea lucrării. Numai că auditorii nu ţin cont întotdeauna de asemenea recomandări. Astfel, tarifele variază de la circa 90 de euro pentru o garsonieră şi 170 de euro pentru un apartament cu două camere, la peste 250 de euro pentru o casă cu o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.

Sursa: evz.ro


Cautare oferte imobiliare

Contact Sirius Imobiliare

Telefon: 0766.346.388, 021.324.23.69, sau email contact@siriusimobiliare.ro

Oferta dumneavoastra

Aveti un imobil de vanzare sau inchiriere? Click aici pentru a transmite oferta dvs.

Parteneri