Isarescu pune relaxarea creditelor pe umerii bancilor

Romanii pot sa acceseze, incepand cu luna ianuarie, credite garantate cu ipoteci, care au drept garantii ipoteci locative si terenuri intravilane, cu un grad de indatorae maxim de 60-65%, odata cu eliminarea stres-testului, dar, in schimb, trebuie sa aduca un avans minim de 10%. Aceasta este prima miscare a Bancii Nationale a Romaniei de relaxare a creditarii in 2009, ceruta insistent de bancheri si de piata. Insa mai putin de un sfert dintre cele 42 de banci de pe piata vor acorda credite relaxate, potrivit lui Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din banca centrala.Desi guvernatorul Isarescu a facut primul pas si a dat unda verde creditelor garantate cu ipoteci, bancherii sunt insa sceptici si nu iau in calcul o relaxare a finantarilor.

Motivul il reprezinta frana pe finantarea primita de la bancile-mama, iar noile conditii se vor aplica diferentiat de la banca la banca, in functie de creditele neperformante pe care le au in portofolii, pe acest segment. “Nu vad o relaxare a creditarii, problema ramane cu cererea si finantarea. Mai putin de un sfert dintre bancile din sistem vor avea credite relaxate. Sunt banci care au anuntat ca doresc sa ramana la gradul de indatorare conform normelor existente. Dupa modificare, bancile trimit normele la BNR pentru aprobare, iar daca sunt prea optimiste, le trimitem inapoi. Speram ca, in doua-trei zile din momentul in care ne-au trimis noile norme, sa le dam un raspuns”, a declarat pentru Business Standard Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancare din BNR.

Cinteza exclude practicarea unui avans zero la creditele garantate cu ipoteca, aceasta masura fiind aplicabila doar daca imprumuturile sunt garantate cu depozit colateral.

BNR a decis ieri sa elimine obligatia de a aplica teste de stres pentru clientii care solicita credite cu garantii ipotecare, dar a mentinut prevederea privind acceptarea veniturilor in functie de cele declarate anul anterior in fisa fiscala, cu o marja de 20%. “CA al BNR considera oportuna diferentierea conditiilor de acordare a creditelor garantate cu ipoteci fata de cele aplicabile altor categorii de credite si, in consecinta, amendarea Regulamentului”, se arata in comunicatul BNR. Noile prevederi vor intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial.

Reprezentantii BNR considera ca bancile pot calcula “un grad de indatorare mai mare pentru solicitantii de credite, daca acestia vor garanta imprumuturile cu proprietati imobiliare de buna calitate”, dar evolutia creditarii depinde, in principal, de capacitatea bancilor de a mobiliza resursele financiare. Ionut Dumitru, analist-sef la Raiffeisen Bank, admite ca factorul “cel mai important in incetinirea creditarii este, fara niciun dubiu, reducerea disponibilitatii finantarii externe si scumpirea substantiala a acesteia”. Bancile urmeaza sa-si definitiveze noile norme in aproximativ o saptamana. Gradul de indatorare ar putea fi ridicat diferentiat de la banca la banca, in functie de istoricul de creditare pe acest segment, nivelul actual fiind intre 30% si 55%. “Bancherii se pregatesc sa acorde credite ipotecare cu un avans minim de 20-25% din valoarea locuintei”, a spus Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor.

Miscarea bancii centrale, de limitare a efectelor crizei internationale asupra economiei romanesti, in situatia in care creditarea este blocata, in principal, din lipsa resurselor de finantare, ar putea da totusi un imbold pentru dezmortirea pietei imobiliare. Impactul restrangerii finantarilor si al noului Regulament a determinat bancherii sa-si restranga activitatea si chiar sa inchida unitati. Avansul creditului neguvernamental, raportat la luna similara din 2007, a scazut de la 44,8%, in octombrie, la 38,3%, in noiembrie, iar analistii calculeaza pentru finele lui 2009 un salt anual de 15-20%.

Decizia de ieri vine sa modifice Regulamentul BNR din octombrie prin care au intrat in vigoare restrictii cu privire la creditarea persoanelor fizice. Populatia are credite la banci in valoare de peste 25 mld. euro, potrivit datelor BNR de la finele lui noiembrie 2008, din care peste 56% reprezinta finantari in valuta.

Ce e nou in piata creditarii din ianuarie
>BNR a eliminat stres-testul la creditele garantate cu ipoteci
>Gradul maxim de indatorare poate ajunge la 65%
>Avans minim acceptat de BNR, 10%
>Mai putin de un sfert dintre banci si-ar putea relaxa normele.

Sursa: Business Standard


Cautare oferte imobiliare

Contact Sirius Imobiliare

Telefon: 0766.346.388, 021.324.23.69, sau email contact@siriusimobiliare.ro

Oferta dumneavoastra

Aveti un imobil de vanzare sau inchiriere? Click aici pentru a transmite oferta dvs.

Parteneri